trafic

 

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Parteneriatul civil şi atacul asupra familiei

0 comentarii


Deputatul Remus Florinel Cernea a depus, din nou, o propunere legislativă de reglementare a parteneriatului civil.

Aceasta a fost respinsă de Senat şi acum urmează votul din Camera Deputaților, for decizional.

Parteneriatul civil este o formă de recunoaștere de către stat a unei relații de cuplu, alternativă la căsătorie. Drepturile și obligațiile sunt cvasi-identice cu cele ale soților, prevăzute în Codul Civil.

Propunerea legislativă se referă la cuplurile de același sex. Cuplurile bărbat-femeie nu au niciun interes să încheie parteneriate, întrucât au la dispoziție căsătoria. Deci legiferarea parteneriatului civil înseamnă recunoașterea „căsătoriei” între persoane de același sex în România, sub o altă denumire.

Familia și căsătoria sunt instituții sociale de primă importanță. Modul în care sunt înțelese aceste noțiuni are profunde influențe asupra întregii societăți. Recunoașterea uniunilor homosexuale ca temei pentru familie înseamnă alterarea sensului și percepției colective asupra rostului acesteia în viața socială. În plus, este total contrară valorilor culturale și religioase românești. Românii nu sprijină o astfel de lege.

Propunerea legislativă are motivaţie strict ideologică şi este una din armele folosite pentru descreştinarea societăţii româneşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.