trafic

 

miercuri, 29 aprilie 2015

Marşul pentru Normalitate

0 comentarii

Asociaţia  Accept organizează şi anul acesta un asa-zis festival al persoanelor LGBTI în Bucuresti, intre 17 si 23 mai, culminand cu o parada numită provocator Bucharest Pride. Nu întâmplător festivalul are loc în preajma sărbătorii Înălţarea Domnului întrucât organizatorii sunt sprijiniţi de asociatiile care doresc limitarea rolului Bisericii si a valorilor creştine în societatea romaneasca. 

Ultimele initiative ale acestora au fost încercarea de a elimina orele de religie din trunchiul comun, unde au obtinut o victorie obligand majoritatea creştină să depuna cereri, precum si re-depunerea, la Camera Deputaţilor, a proiectului de legalizare a casatoriilor între persoanele de acelaşi sex (amănunte aici). 
Daca parlamentarii vor vota acest proiect de lege, persoanele aflate in astfel de “parteneriate civile” vor avea practic aceleasi drepturi in fata legii ca si familia naturală. 

In aceste conditii, ne putem astepta in viitorul apropiat si la masuri care sa limiteze dreptul bisericilor de a critica păcatul sodomiei, cum se intampla deja in anumite tari europene.

Propaganda homosexualistă beneficiaza de sustinere şi în Parlamentul European, care recent a adoptat un raport (Raportul Panzeri, textul îl puteţi citi aici), prin care recomandă statelor membre sa recunoasca “casatoriile” si “uniunile” dintre persoanele de acelaşi sex ca un drept al omului. 
Din pacate acest raport a fost votat si de 25 de europarlamentari din Romania, trimisi acolo de o majoritate crestina (amănunte aici).

Pe agenda acestor organizatii figureaza si obtinerea de drepturi pentru alte aşa-zise "minoritati sexuale", cum ar fi pedofilii sau zoofilii, care in Occident au inceput sa se afirme din ce in ce mai puternic, invocand “drepturile omului” si “libertatea de a iubi pe cine vor” (amănunte aici şi aici).


In acest context, consideram ca majoritatea creştină are şi ea dreptul sa se manifeste împotriva acestui atac asupra familiei naturale si a credintei noastre.

Pentru aceasta, Asociaţia Noua Dreaptă va invita la a-X-a editie a “Marsului pentru Normalitate”, pentru apararea familiei naturale si a modului de viaţă creştin.

Data: 23 mai 2015
Locul intalnirii: Piata Victoriei, la ora 12:00
Manifestarea este autorizata de Primaria Capitalei si se va desfasura pe traseul Piata Victoriei - Calea Victoriei - Piata Unirii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.