trafic

 

miercuri, 4 martie 2015

Pr. Calciu: Al doilea cuvânt către tineri

0 comentarii


Biserica lui Hristos este vie și liberă. În ea ne mișcăm și trăim prin Hristos, Care este Cap al Bisericii, având libertate deplină – căci în ea cunoaștem Adevărul, iar Adevărul ne face liberi. Ioan 8:32 Când surâzi unui întristat; când ajuți unui bătrân să pășească mai ușor; când dai pomană săracului și-l vizitezi pe bolnav; când rostești Doamne, ajută-mă! - ești în Biserica lui Hristos. Când ești bun și îngăduitor; când nu te superi pe fratele tău, chiar dacă acesta ți-a rănit sensibilitatea; când zici: Doamne, iartă-l! - ești in Biserica lui Hristos. Când muncești cinstit acolo unde te afli și când seara te întorci ostenit, dar cu zâmbetul pe buze, la ai tăi, aducând cu tine o lumină caldă și plină de omenie; când răscumperi răul prin iubire - ești în Biserica lui Hristos.

Nu putem vorbi de voievozii români dărâmându-le ctitoriile; nu putem vorbi de Mihai Viteazul făcând să dispară într-o singură noapte Biserica Enei! Nici o cramă, nici o cârciumă Dunărea, nouă sau veche, nu poate echivala măcar o singură piatră din temelia Bisericii Enei. Nici o doctrină ateistă, nici un argument așa-zis „științific” nu te poate opri, tinere prieten, de la interogația despre existență și sensul ei, despre Dumnezeu și mântuire!

Părintele Gheorghe Calciu, predică 1978

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.