trafic

 

joi, 9 mai 2013

Evenimente culturale

0 comentarii
Şcoala Paleologu anunţă organizarea a trei week-end-uri studioase în această vară. Mai multe pe www.paleologu.com.
 
Fluturii tropicali vii pot fi admiraţi la Muzeul Antipa până în luna august.

În perioada 13 mai – 1 iunie are loc Expoziţia de costume inspirate din moda anilor 1920-1930 şi fotografii în stil interbelic, pregatită de artiştii Ramona Stanca Virtosu (costume) şi Mihaela Dumitru Tranca, respectiv Radu Vasile Igaszag (fotografii), la Salonul de Protocol al Cercului Militar Naţional. 

Între 16-19 mai are loc târgul Oferta educaţională la Palatul Naţional al Copiilor.

Târgul Naţional al Cărţii de Poezie are loc la ICR, MNLR şi Biblioteca Metropolitană, între 16 şi 19 mai.

Pe 17 mai, la ora 10, la Academia Română are loc un simpozionul ştiinţific Spiru Haret (1851-1912), triumful pedagogiei româneşti, organizat de Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie.

Conferinţa Martirii închisorilor comuniste are loc vineri, 17 mai, ora 16,30, la INST. Participă prof. univ. dr. Radu Ciuceanu, Claudiu Târziu, jurnalist, şi dr. Marian Nencescu.

Evenimentul aniversar în onoarea Ilenei Vulpescu are loc pe 17 mai, ora 17, la Biblioteca Naţională.



Noaptea Muzeelor are loc pe 18 mai.

În acest week-end Muzeul Naţional al Satului “D. Gusti” împlineşte 77 ani. Mai multe, aici.

ONG Fest, târgul economiei sociale, are loc pe 17-18 mai în Parcul Tineretului.
Festivalul Turcesc, de artă culinară şi muzică tradiţională, are loc în acelaşi week-end în Parcul Herăstrău.

Expoziţia de maşini de epocă Antebellum, organizată de Clubul Retromobil, are loc duminică, 19 mai, în parcarea Mall Vitan.

Duminică, 19 mai, ora 19,15, va avea loc un concert de muzică sacră închinat Maicii Domnului, la Biserica Italiană Preasfântul Mântuitor.

Congresul Internaţional de Teologie are loc pe 22 mai la Academia Română.

Conferinţa Un veac de brutalitate, susţinută de prof. Vasile Morar, are loc la ICR pe 22 mai, ora 18.


Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi începe pe 25 mai.

Seria de dezbateri „Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România“ continuă marți, 28 mai, ora 17.00, la Institutul Cultural Român cu o întâlnire dedicată deținutului politic Ion Ioanid, autorul volumului Închisoarea noastră cea de toate zilele.

În deschidere, va fi proiectat filmul Un Soljeniţîn român: Ion Ioanid, din seria Memorialul durerii, proiecția fiind urmată de o discuție moderată de Lucia Hossu Longin la care vor participa prof. dr. Manuela Cernat, critic de film, editorul Georgeta Dimisianu și Ion Radu, fost deținut politic. Accesul publicului este liber.


Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism din lume, World Press Photo, ajunge, pentru al doilea an consecutiv, la București. Expoziția va fi deschisă pentru public până pe 26 mai, în Piața Universității.

Expoziţia fotodocumentară Copilăria regală va fi deschisă la Arhivele Naţionale până în decembrie. Intrarea este liberă.


Duminică, 29 mai, în cadrul Turneului Naţional Stradivarius, violonistul Alexandru Tomescu susţine un concert la Biserica Sf. Iosif. Intrarea este liberă.

Pe 29 mai începe Bookfest, Salonul Internaţional de Carte, la Romexpo. Invitată estte Literatura germană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariul dvs. așteaptă moderarea.