Telocitele - contribuţia românească la medicina regenerativă

Pe 26 aprilie a avut loc la Academia Română conferinţa Telocitele şi medicina regenerativă, susţinută de prof. dr. Laurenţiu Mircea Popescu, cel ce a descoperit aceste celule interstiţiale în 2010.

În organism există trei tipuri de celule (epiteliale, musculare şi nervoase), dispuse într-un ţesut de susţinere (interstiţial). Până în 2010 erau cunoscute patru tipuri de celule interstiţiale: fibroblastele, mastocitele (implicate în bolile alergice), plasmocitele (care produc anticorpii) şi macrofagele. Telocitele sunt al cincilea tip de celule interstiţiale.

Telocitele sunt celule cu prelungiri foarte lungi (telopode), asemănătoare ca formă unei caracatiţe. Spre deosebire de alte celule, acestea pot fi vizualizate doar la microscopul electronic şi au trecut neobservate zeci de ani din cauza telopodelor foarte lungi şi a faptului că pentru a identifica o singură celulă sunt necesare zeci de fotografii seriate.

În prezent telocitele sunt studiate în sute de laboratoare din lume. Întrucât celule interstiţiale există în tot organismul cercetătorii au căutat să identifice telocitele în diverse organe. Până acum ele au fost găsite în 25 de organe, printre care inimă, plămâni, iris, rinichi şi placentă. În ceea ce priveşte creierul ele au fost identificate deocamdată doar în meninge şi s-a demonstrat că fluidul ce ajunge din sânge în lichidul cefalorahidian ce hrăneşte celulele nervoase trece prin telocite.

Ne-am obişnuit să privim inima ca pe un muşchi ce funcţionează ca o pompă; totuşi între 50 şi 70% din ţesutul cardiac e reprezentat de celule interstiţiale. Un laborator din China a realizat o hartă a distribuţiei telocitelor din cord, folosindu-se de zece mii de secţiuni prin acest organ. Cele mai mult telocite se află la baza inimii, de unde pornesc şi vasele mari, şi în pericard.

Telocitele au rol structural, de susţinere a altor celule, şi rol funcţional. Ele  emit vezicule ce ajung la alte celule şi sunt încorporate de acestea; veziculele conţin proteine sau material genetic (fragmente de ADN şi ARN). Este unul din mecanismele prin care se realizează semnalizarea între celule complet diferite. Datorită telopodelor semnalele sunt transmise la distanţe foarte mari. Unele terapii tradiţionale, ce folosesc noţiunea de meridian energetic, ar putea fi înţelese după ce vom afla mai multe despre telocite. Prof. Popescu a propus conceptul de sistem interstiţial; ar fi al şaselea sistem al unui organism viu, pe lângă cele osos, muscular, vascular, limfatic şi nervos.

Patologii studiază implicarea telocitelor în producerea bolilor. S-a descoperit că unele tipuri de cancere digestive îşi au de fapt originea în telocite.

Medicina regenerativă, un domeniu de lux încă, se referă la înlocuirea a ce se poate şi cât se poate înlocui dintr-un ţesut afectat de boală cu celule sănătoase; ea nu înseamnă întinerire, a subliniat prof. Popescu. În prezent pentru medicina regenerativă sunt considerate importante ingineria tisulară, sinteza moleculelor mici ce vor ajunge în celula bolnavă şi celulele stem.

Prof. Popescu consideră că viitorul medicinei regenerative este reprezentat de celulele stem (regenerarea tisulară) şi de telocite (regenerarea ţesutului de suport), care au nevoie de proteine extracelulare, vase de sânge şi fibre nervoase pentru a funcţiona.

Prof. Popescu lucrează la Institutul Naţional Victor Babeş, primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în România. Dânsul a făcut şi un istoric al premierelor medicale româneşti; am să reiau numai una. La 32 de ani Victor Babeş, profesor la Universitatea din Budapesta, publica la Paris primul tratat de bacteriologie din lume, în care descria peste 50 de tipuri de microbi. Era prieten cu Pasteur, care îl poreclise Neamţul. Babeş a fost propus de 13 ori pentru Nobel, dar în Europa imperiilor premiul i-a fost acordat altui neamţ.